Cele mai distructive tipare comportamentale și obiceiuri

De foarte multe ori suntem victimele propriilor tipare mentale și comportamentale devenind sclavii unor obiceiuri nesănătoase, fiind adânciți în credințe și obiceiuri ce nu servesc armoniei interne. Unele dintre aceste tipare comportamentale au fost învățate de la părinții noștri, de la profesori sau de la cei din jurul nostru, de la persoane cărora le-am acordat o foarte mare încredere și pe care le am investit cu autoritate. Unele dintre aceste credinte și tipare comportamentale mâine sunt, sau nu ne mai sunt de folos, ele fiind depășite sau nepotrivite pentru acest moment al vieții. Mai mult decât atât există o serie de tipare comportamentale și obiceiuri ce sunt extrem de nocive și de nesănătoase în relație cu propria noastră dezvoltare personală, cu armonia interioară și cu starea de bine din interior.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Read More

Decizii ce îți modelează Viața

In fiecare moment, în fiecare minut, ora sau zi, luam nenumărate decizii, hotărâm ce să facem sau ce să nu facem, apoi acționăm sau nu acționăm în acord cu aceste decizii. Deciziile, indiferent de importanța lor, mai mici sau mai mari, ne modelează, in mod inevitabil, destinul.

De câte ori te-ai gândit ca o simplă decizie, de a face sau de a nu face, poate să declanșeze o serie de evenimente cu un caracter spectaculos. Se spune ca o simplă mișcare a aripilor unui fluture aflat într o anumită parte a Globului poate declanșa în cealaltă parte a Globului o furtună sau un Uragan. În același fel o simplă și aparent banală acțiune poate declanșa în viața noastră o serie de evenimente de o intensitate aproape dramatică. Mai mult decât atât nu numai acțiunile noastre pot declanșa astfel de evenimente dar și lipsa acțiunii. Deci, suntem responsabili, în mod egal, pentru acțiunile noastre, cât și pentru lipsa de acțiune în momentele importante ale vieții.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Read More

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Pentru ca pot! (31 mai 2018) – Antreprenoriat si dezvoltare personala

Povestim, alaturi de Laszlo Pacso, despre antreprenoriat, dezvoltare personala, oportunitati si provocari ce apar in calea fiecarei persoane ce doreste sa parcurga fascinantul drum al descoperirii de sine. La Neptun TV.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Pentru ca pot! (24 mai 2018) – Dezvoltarea relatiei cu copiii

Povestim despre una dintre cele mai eficiente metode prin care putem sa ne conectam cu copiii nostri, folosind o serie de instrumente si principii oferite de catre Hand in Hand Parenting by Connection. Alaturi de Bucatariu Georgiana, La Neptun TV.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Pentru ca pot! (17 mai 2018) – Sexualitatea, subiect tabu

Povestim despre un subiect considerat tabu: sexualitatea. Cum ne poate ajuta educatia sexuala sa ne integram, in mod armonios, experientele de viata si felul in care parintii isi pot educa copiii in acord cu principiile psihopedagogiei.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Pentru ca pot! (10 mai 2018) – Networking, socializare, dezvoltare personala

Povestim despre networking, socializare, dezvoltare personala si internationalism, alaturi de Cristian Munteanu si Iacob Filip, la Neptun TV. Va multumesc!

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Pagina 1 din 912345...Ultima »