Succes și Motivație în fiecare dimineață

Dimineața. Acel minunat moment în care eşti brutal întrerupt din fascinanta călătorie onirică. O alarmă nemiloasă te anunţă că ai de dus nenumărate poveri, de trimis emailuri, de finalizat proiecte, de stabilit intâlniri, un şir nesfârşit de corvoade. Însa între toate acestea, mai apare o perspectivă … sa mai dormi puţin.

Aceiaşi poveste se repetă zi după zi.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Read More

Pomodoro challenge

Pomodoro challenge … sau cum să îţi creşti, in mod spectaculos, productivitatea.

Ce este tehnica Pomodoro?

Este una dintre cele mai eficiente tehnici prin care poţi să iţi creşti substanţial productivitatea. Chiar dacă are un nume aparent nepotrivit (pomodoro = roşie) această tehnică te poate ajuta să te concentrezi, in mod specific, pe o anumită activitate, un timp dinainte stabilit.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Read More

Legea Atracției și Atenția

Cu siguranță că ai auzit de Legea Atracției. A devenit celebră datorită filmului “The Secret”, bazat pe carte scrisă de către  Rhonda Byrne. Dincolo de multele mesaje ale acestei cărți, se găsește o idee foarte interesantă: există o lege universală care se aplică tuturor, lege în acord cu care atragi către tine anumite situații sau persoane. Pe parcursul acestei cărți sunt descrise multe situații de viață și întâmplări care validează această lege.

Însă, în continuare, am sa îți propun o abordare mult mai simplă și mai ușor de înțeles. Înainte de asta am să îți spun o poveste.

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Read More

Disclaimer blog cornelpasare.ro

Acest blog (cornelpasare.ro/blog) prezintă stric idei personale, gânduri și păreri cu caracter strict subiectiv. Aceste idei nu reprezintă „rețete” ce pot rezolva chestiuni existențiale și nici nu sunt rezolvări ale problemelor oricărui individ. Dorința mea este, ca prin intermediul acestor postări, să trezesc interesul și curiozitatea acelora care doresc să se cunoască mai bine, să interacționeze mai armonios cu ceilalți, să se descopere și să se înțeleagă mai bine, pe sine și pe cei din jur.

Vă mulțumesc

Cornel Gabriel Pasăre

Psihoterapeut, speaker, autor și povestitor

îmi place să spun, mai degrabă, că ofer consultanță și consiliere acelor persoane care au ales să se descopere pe sine, să își exploreze potențialul și să își rescrie povestea și traseul vieții. Îți stau la dispoziție cu suportul și compania de care ai nevoie în drumul autodescoperirii tale.

Pagina 5 din 512345