Tu esti cel mai mare povestitor

De câte ori ai auzit spunându-se povești? Poveștile copilăriei, poveștile adolescenței, poveștile maturității. Auzim povești în fiecare zi. Auzim povești peste tot în jurul nostru, pe stradă, acasă, la televizor, auzim și citim povești pe internet. Poveștile sunt cele care ne modelează percepția și felul în care gândim. Ele sunt semințele înțelegerii și ale interpretării acestei realități.

Read More

Pas cu Pas

Odată, cu mult timp în urmă, am auzit o poveste fascinantă. Povestea venea din vechiul Orient și spunea cum că orice îți propui se poate împlini. Spre surprinderea mea, nu vorbea despre fapte mărețe, despre acțiuni fabuloase sau despre a face eforturi uriașe. Se povestea cum, dacă ești suficient de motivat, poți să obții tot ceea ce îți dorești prin acțiuni simpe dar CONSTANTE.

Read More

Arta succesului – SCOPUL

“Poate alergăm, mergem, ne împiedicăm sau zburăm. Dar să nu uităm niciodată scopul călătoriei sau să pierdem vreo șansă de a vedea un curcubeu. ”

Gloria Gaither

Atunci când nu avem nici un scop, cel puțin în aparenţă, pare că suntem rătăciţi într-o infinită junglă a provocărilor, suntem pierduţi într-un cotidian care ne răpeşte toată atenţia şi ne consumăm energia personală cu repeziciune. Ne simţim rătăciţi şi pierduţi.

Read More

Cel mai bun moment pentru Acțiune

De câte ori ai amânat să faci ceea ce ți-ai propus?

De câte ori ai așteptat să vină ”momentul potrivit”? De câte ori așteptarea s-a transformat în abandon …

De câte ori ți-ai pus visele pe ”pauză”, sperând că, într-o bună zi, o să muncești pentru ele?

De câte ori ai așteptat să vină cineva potrivit, împreună cu care să faci ceea ce ți-ai propus?

De câte ori …?

Read More

Cum să iți crești încredera în sine cu un hastag

Te salut!

Sunt Cornel Pasăre și azi sunt alături de tine pentru a descoperii împreună felul în care un hashtag (#) te poate ajuta să iți crești încrederea în sine.

Am observat că, de foarte multe ori, acest mic simbol, denumit hashtag, un fel de diez, este folosit intensiv in comunicarea online. Așa că … azi o să profităm de acest lucru și o să transformăm acest simbol într-un instrument eficient pentru a ne crește încrederea în sine.

Probabil că ai trecut, până acum, prin diverse situații de viață în care ți-ai dorit să ai mai multă încredere în tine însuți. Poate a fost o situație în care ai vrut să spui ceva și nu ai făcut-o, poate ai vrut să ceri un anumit lucru și nu l-ai cerut, poate ai vrut să spui NU! dar în loc de asta ai spus … DA.

Read More
Pagina 3 din 41234