Am observat că, de foarte multe ori, acest mic simbol, denumit hashtag, un fel de diez, este folosit intensiv in comunicarea online. Așa că … azi o să profităm de acest lucru și o să transformăm acest simbol într-un instrument eficient pentru a ne crește încrederea în sine.

Probabil că ai trecut, până acum, prin diverse situații de viață în care ți-ai dorit să ai mai multă încredere în tine însuți. Poate a fost o situație în care ai vrut să spui ceva și nu ai făcut-o, poate ai vrut să ceri un anumit lucru și nu l-ai cerut, poate ai vrut să spui NU! dar în loc de asta ai spus … DA.

Astfel de situații sunt destul de dese și ne consumă o mare parte din energia personală.

In astfel de situații ne dorim să avem o putere specială, o calitate deosebită care să ne ajute să acționăm în acord cu ceea ce dorim și simțim. O astfel de calitate chiar există și ai să o descoperi în scurt timp.

Această calitate este foarte simplu de accesat și de folosit. Ea a fost întotdeauna la îndemâna ta numai că nu ai știut cum să o folosești… până acum.

Probabil te întrebi ce legătura are asta cu un hashtag …

Este simplu!

Te rog acum să iei o foaie de hârtie și ceva de scris. Dacă iți este mai ușor poți să scrii în editorul de text al calculatorului sau al telefonului mobil.

Te aștept….

Foarte bine!

Acum te rog să te gândești la câteva calități personale care încep cu prima literă a prenumelui. De exemplu …. dacă te numești Andrei…. cauți o calitate personală care începe cu litera A.

Aaaa, aaaa …. ALTRUISM.

Desigur că poți să găsești mai multe calități.

Acum asociază această calitate cu numele tău.

Spre exemplu … poți să spui … eu sunt Andrei și sunt Altruist. (Ai să descoperi, într-un articol viitor, cum această formulă te poate ajuta să comunici foarte ușor cu aproape orice persoană.)

Deci … ai găsit o calitate și ai asociat-o numelui tău mic.

Iți recomand să găsești mai multe calități personale și să o alegi pe cea care ți se potrivește.

Daca nu găsești nici o calitate care începe cu prima literă a prenumelui tău … atunci poți să alegi orice calitate dorești.

Daca ai două prenume … atunci … poți să alegi calitatea care simți că este mai apropiată de tine.

Acum ai un hashtag asociat cu numele tău. Este o calitate care de te definește si te face să te simți bine.

Probabil te întrebi:

– Bine … și? La ce mă ajută asta? Cum îmi influențează asta încrederea în sine?

Acest lucru te ajută în toate situațiile în care ai nevoie de un suport psihologic pentru a depăși mai ușor anumite evenimente.

Daca ești, spre exemplu …. curios …. această curiozitate te face să mergi mai departe atunci când este greu, curiozitatea te ajută să înveți lucruri noi atunci când poate nu ai chef …. Curiozitate te face să te întrebi: „Dar cum ar fi oare?”  … și te ajută să acționezi atunci când teama te blochează.

Este la fel și cu celelalte calități.

Ei bine … te felicit. Ai acum un nou instrument cu care poți să iți dezvolți, simplu și ușor, încrederea în sine.

Îți doresc să îl folosești cât mai des și să devină companionul tău permanent.

În concluzie, o calitate asociată prenumelui tău te împuternicește și te centrează într-o realitate mai pozitivă și mai constructivă. Cu toții avem astfel de calități dar, de cele mai multe ori, uităm de existența lor.

Sper ca toate aceste lucruri să îți fie de folos!