Chiar dacă, la o primă vedere, ceea ce mâncăm nu pare a ne influența într-o manieră clară și directă, este deja cunoscut faptul că alimentele au o influență extrem de puternică asupra psihicului uman. Ceea ce introducem în corp, sun formă de alimente, băuturi sau suplimente alimentare creează reacții chimice profunde ce au darul de a ne modifica starea de spirit, ne pot propulsa către stări de efervescență și optimism sau, din potrivă, de pot sabota sever starea de bine general.

Este de dorit ca dieta să fie echilibrată și să acordăm o atenție specială mesei de seară, pentru că această masă ne influențează, în cel mai direct mod, starea generală din timpul nopții și din timpul dimineții. Este foarte probabil să știi, din experiența ta personală, care sunt tipurile de alimente ce au un efect benefic și constructiv, alimente care îți oferă o stare generală de bine și de confort. Aceste alimente conțin elementele nutritive esențiale, fiind potrivite unui consum echilibrat, ele aducând o cantitate de energie necesară optimei funcționări a corpului fără a interacționa în mod negativ cu acesta.

Alimentația reprezintă un element esențial în ecuația vieții umane, ea fiind deopotrivă o cale către starea de bine, sănătate și echilibru interior sau, din potrivă, calea către ruina personală. Respectarea principiilor generale ale alimentației, precum și adaptarea acestora la nevoile personale, reprezintă o dovadă de înțelepciune și responsabilitate față de propria persoană, acest lucru aducând masive beneficii pe drumul descoperirii de sine și al reușitei personale.

Îți recomand să îți dezvolți o bună strategie personală legată de nutriție, să o adaptezi nevoilor tale și să o introduci în propria ta viață ca și un element de suport al unei stări de bine și de confort personal.

 

Fragment din cartea

TE-AI TREZIT! CE URMEAZĂ?
RITUALUL MATINAL – SECRETUL SUCCESULUI PERSONAL
SAU CUM SĂ ÎȚI TRANSFORMI VIAȚA, UȘOR ȘI EFICIENT

Click aici pentru download gratuit!