Cornel Gabriel Pasăre

 Micul secret care îți poate transforma viața

Stress,  tensiune, efort,  luptă aproape neîncetată,  probleme, probleme, probleme…

Așa arată viața celor mai multe persoane,  o înșiruire de probleme, ce par că nu se mai sfârșesc,  provocări nenumărate care tulbură profund și scena minții, ne tulbură emoțiile,  iar întreaga noastră viață devin un haos.

Şi toate aceste lucruri,  sau cel puțin marea lor majoritate,  se datorează, înainte de toate, unei lipse de înțelegere. Nu suntem pe deplin conștienți de felul în care noi reacționăm și nu acționăm, fiind conduși de către  o serie de impulsuri subconștiente care ne manipulează viața și ne transformă întreaga realitate între o manieră extrem de profundă.

O astfel de credință, odată conștientizată și folosită în favoarea noastră, ne poate transforma viața între o manieră incredibilă. O astfel de credință,  lăsată în tărâmul inconștientului, poate să facă ravagii în propria noastră existență, motiv pentru care este de dorit să devenim conștienți de prezența ei și să o folosim astfel încât viața noastră să devină mai simplă și mai ușoară.

Care este această credință?

Este mai simplu decât pare, tot ceea ce ai de făcut este să pui în practică o idee elementară, simplă și eficientă.

 Poți afla această idee doar în câteva minute.

Pin It on Pinterest

Share This