Decizii ce îți modelează Viața

In fiecare moment, în fiecare minut, ora sau zi, luam nenumărate decizii, hotărâm ce să facem sau ce să nu facem, apoi acționăm sau nu acționăm în acord cu aceste decizii. Deciziile, indiferent de importanța lor, mai mici sau mai mari, ne modelează, in mod inevitabil, destinul.

De câte ori te-ai gândit ca o simplă decizie, de a face sau de a nu face, poate să declanșeze o serie de evenimente cu un caracter spectaculos. Se spune ca o simplă mișcare a aripilor unui fluture aflat într o anumită parte a Globului poate declanșa în cealaltă parte a Globului o furtună sau un Uragan. În același fel o simplă și aparent banală acțiune poate declanșa în viața noastră o serie de evenimente de o intensitate aproape dramatică. Mai mult decât atât nu numai acțiunile noastre pot declanșa astfel de evenimente dar și lipsa acțiunii. Deci, suntem responsabili, în mod egal, pentru acțiunile noastre, cât și pentru lipsa de acțiune în momentele importante ale vieții.

Read More

Detoxiferea emoţională

De foarte multe ori ne confruntăm cu situații stresante, provocatoare și neplăcute, situații ce lasă urme adânci în ființa noastră, cicatrici pe care le purtăm permanent (conștient sau inconștient), urme ale trecerii prin viață. Pe lângă toate acestea, mai purtăm și un balast emoțional, incomod și inutil, resturi ale lipsei de înțelegere, ale conflictelor interioare și exterioare, ale neliniștilor, temerilor și disconfortului emoțional.

Read More
1
CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE - Cornel Gabriel Pasăre

Consultatii la Cabinet sau on-line.
Zilnic de la 7.00 la 23.00

Click pe iconita de Whatsapp si putem comunica foarte usor.
Powered by