Probabil că una dintre cele mai importante și mai fascinante calități ale minții, este imaginația și puterea de a crea, în interiorul propriei conștiințe, imagini, sentimente și scenarii. Această abilitate este una dintre cele mai importante și mai prețioase resurse personale. Este deja cunoscută întreaga teorie cu privire la capacitatea creativă și creatoare a propriei noaste minți, puterea ei de manifestare și infinitul potențial ascuns în interiorul capacității de vizualizare.

Luând în considerare toate aceste teorii și adevăruri fundamentale, este de dorit să introducem în cadrul propriului Ritual matinal, orice rutină în care vizualizarea să fie inclusă. Pentru aceasta este esențial să avem o anumită viziune, un scop precis, să știm ceea ce vreme de la noi și de la viață, un plan și o strategie personală prin care să ne atingem scopurile propuse, chestiuni despre care am discutat în capitolele anterioare.

Vizualizarea este una dintre cheile esențiale ale reușitei personale și un instrument deosebit de eficient și de puternic. Din aceste motive este necesar un discernământ ridicat, înțelepciune și înțelegere atunci când alegem orice scenariu pentru a fi vizualizat. Este esențial să luăm în calcul, atunci când ne facem alegerile personale, și nevoile și alegerile celorlalți, cei aflați lângă noi, familia, prietenii, cunoscuții. Este de dorit ca atunci când realizăm un anumit scenariu pentru vizualizare, să ne concentrăm pe propria ființă, pe binele personal, pe propria sănătate, echilibru și pace interioară.

Un alt ingredient esențial în procesul vizualizării este intensitatea emoțională. Se pare că emoția este o cheie esențială a procesului vizualizării, ea fiind un factor esențial al acestui proces. Simpla vizualizare este lipsită de putere dacă energia emoţională nu este mobilizată. Atunci când introduci în Ritualul matinal orice exercițiu de vizualizare, asigură-te că el îți servește în cel mai bun mod, îți aduce bucurie și pace, ție și celor din jurul tău.

 

Fragment din cartea

TE-AI TREZIT! CE URMEAZĂ?
RITUALUL MATINAL – SECRETUL SUCCESULUI PERSONAL
SAU CUM SĂ ÎȚI TRANSFORMI VIAȚA, UȘOR ȘI EFICIENT

Click aici pentru download gratuit!